Știi, azi mă gândeam să nu mai scriu... Să renunț la penultima parte din mine, la penultima bătaie a inimii. Pur și simplu pentru că aud cuvintele prea muzical și, cu toate acestea, nu le pot reda pe pătrimi, optimi, doimi și pauze... Aș vrea să scriu un portativ al liniștii uneori. Aș vrea să-mi trec stiloul peste pagini cum îmi trec mâna peste coardele chitarei și să las în urma mea un ecou trist. Am vrut să dau formă sufletului meu, să-l pictez în cuvinte și semne de punctuație... Dar se pare că sufletul meu e pentru orbi. E făcut doar pentru a fi auzit, nu scris...
Am fost făcută pentru a mă scurge în sunete pe coardele vocale de metal ale unei bucăți de lemn. Am fost făcută pentru a arunca vântului pârți din sufletul meu... Am fost făcută pentru muzică, doar pentru muzică.
Am uitat cum e să scriu, am uitat banalitatea literelor, am uitat cum să fac negrul creionului să lase dâre șerpuitoare pe hârtia albă, am uitat să conturez un chip, am uitat să citesc...
Am rămas doar noi. Eu și muzica. Voi scrie cu note muzicale și voi desena cu muzică... Eterna mea liniște.
The only dance I knew was running...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu