Astăzi e 1 martie. Prima zi de primăvară.
Bun, așa e. Dar unde-i primăvara? Ninge prea greu afară ca să mai pot crede în existența ghioceilor și totul e prea cenușiu ca să mai cred în frunze verzi și cer albastru.
Ninge, tot ninge, și mă întreb de ce iarna începe abia în primăvară...
*
Uneori scriu scrisori. Nu neapărat unor persoane - pot fi și pentru vreme, pentru ceea ce simt... sau pentru mine. Sau mă exprim greșit? Cred că, până la urmă, toate sunt pentru mine, într-un fel sau altul. Toate fac parte din mine. Îmi dau seama că de fiecare dată când scriu, îmi sfâșii sufletul, pentru că rup părți din mine ca să le pun pe hârtie - de aceea nu-s în stare să arunc o singură foaie pe care am scris-o; dacă o pierd, mă resemnez. Înseamnă că am pierdut ceva din mine și nu am ce face...
Acum mi-e frig. Afară încă mai cad fulgi grei - și cu câtă nepăsare! Ajung să îi invidiez pentru calmul lor alb, pentru faptul că nici nu-s conștienți de viața lor scurtă și rece și pentru că ei nu suferă atunci când se topesc; nu simt nimic, niciodată, niciodată...
Am prostul obicei de a mă opri des din scris ca să mă uit pe geam. Mă uit cum ninge în martie... Foile albe din fața mea mă fac să am impresia că scriu pe zăpadă; mi se usucă cerneala - sau îngheață? - și constat că am mainile prea reci ca să pot scrie o singură literă. Mă plimb aiurea prin cameră, încercând să mă încălzesc, formulându-mi mintal propoziții, fraze, compunând versuri pe care apoi le uit... Se topesc așa de ușor gândurile, aproape ca zăpada...
În sfârșit, mă așez iar la birou. Dar constat că nu pot scrie, pentru că tremur.
De ce trebuie să fie atât de frig în martie...?
*
În ciuda gerului, gândurile nu-mi îngheață. Mi-aș dori să fie așa, pentru că unele lucruri mă macină mult prea mult. Chiar și acum stau și mă gândesc...
Dar ce contează la ce mă gândesc eu acum? Ceea ce pentru mine e prezent, pentru un mort e viitor și pentru un nenăscut e trecut. Pentru niciunul dintre ei nu are vreo importanță ceea ce eu simt sau fac sau gândesc. Simt că nici pentru Dumnezeu nu are. Doar pentru mine contează; îmi sunt trecut, viitor, prezent și Dumnezeu. În același timp, simt că nu sunt nimic.
*
Mi-am dat seama de ce încă e iarnă. Pentru că vremea reflectă ceea ce eu simt - iar pentru mine a început demult o iarnă foarte grea și lungă...
