Vreau. Nu pot.

Mi-am dat seama că a fost de ajuns să se încălzească afară ca să...
Mi-au fost de ajuns un fluture și un vis ca să...

...

Iar îmi pierd cuvintele.
Ideea e că eu chiar nu pot urî.

Demone

Demone, ești frumos ca un înger
Demone...mă sfâșii încet.
Mă abandonezi în ploile gri ale toamnei
Și-n uitare.
Demone, tu vii doar noaptea.
Demone, ești aici mereu
Și-aș vrea să nu pleci vreodată.
Demone... ești dureros ca un înger.
Demone, ce te plimbi în grădina ta albă
Cu îngeri de marmură,
Cu aripi, mari, întinse,
Și capul plecat spre pământ,
Tu, demone, ești icoana mea.
Demone, ești cald precum e focul
Și alb ca zăpada.
Demone, demone... ești rece ca cerul infinit
Și negru precum corbii.
Demone, ești melodia unui pian abia atins
Și strigătul de disperare.
Demone... tu ești un înger.
În grădina ta de marmură,
Ești cea mai frumoasă statuie,
Cu aripile rupte,
Ești mic, ascuns într-un colț,
Rece precum moartea și somnul;
Demone, ești imaterial precum un vis,
Ești cel mai frumos coșmar
Și cel mai dulce chin,
Demone, tu, îngerul meu fără aripi...

Corbul alb

Corbii zboară
În noapte
Iar aripile lor bat
În șoapte.

Doar un corb e alb
Și speriat.
Frații săi -umbrele-
L-au abandonat.

În zăpada rece
Stă întins un corb.
Corbul se uită cum ninge.
Corbul e orb.

Legături

Eu sunt legată la mâini și la ochi.
Încerc să gândesc, dar totul e în ceață,
Ceața e prea deasă
Și nu văd.
Nu văd...
Doar pe tine te văd,
Dar nu știu dacă așa cum ești
Sau așa cum aș vrea eu să fii.
Încerc să-mi impun adevărul
Dar sunt oarbă în fața lui...


Încerc să te ating și nu pot,
Am mâinile legate,
Legate mult prea strâns,
Mă dor.
Încerc să te țin în brațe
Și încheieturile îmi sângerează
Când încerc să rup frânghia.


Sunt legată la mâini și la ochi,
Sunt neputincioasă...
Plâng, și mâinile mă dor.