The only dance I know is running.
Aș vrea să fug, să mă pierd într-un orizont de amintiri și gânduri.
I love how the wind strokes my hair.
Să fug spre un apus de memorie, să întind mâna pentru a prinde soarele muribund...
Sometimes I run through fog... and darkness.
Dar nu pot prinde soarele... Dispare înainte să-l ajung și mă agăț cu disperare de o ultimă rază.
And the clouds above me suddenly cry with icy tears.
Raza caldă îmi alunecă din mână și simt în schimb...nimic.
So I stop, frightened.
Privesc noaptea cum alungă lumina și cum stelele sunt singurele ce reușesc să pătrundă prin pânza de întuneric.
It feels like terror's pulsing through my veins instead of blood.
Nu înșeleg acest frig întunecat și infinit.
I think I could throw up my fear, or cry it with silence.
Îmi vreau soarele inapoi, încerc să-l chem dar înteleg cu greu că e mort într-adevăr.
I faint...
Cad în genunchi și murmur o rugă fără înteles ce nu o adresez nimănui.
It's a strange feeling to open up your eyes and to realize that the darkness around you is not cold, to realize this : Nimic n-a fost real din acel vis, din acea nebunie a unui suflet pierdut!...
