Post de umplutura

N-am chef de diacritice.
Pf, a trebuit sa-mi schimb parola pentru ca eu, ca un geniu ce sunt, am apasat pe caps in loc de tab si mi-am scris parola mare si clar langa e-mail. Si ce-mi placea parola veche.
Mananc mult prea multa ciocolata, la naiba. Ma mir ca n-am carii. Adica am, da' numa' doua ceea ce mi se pare un record la cate ciocolata bag in mine si avand in vedere ca ma spal pe dinti doar dimineata si seara.
De asemenea, injur mult. N-am un bagaj foarte vast de injuraturi (adica am, da' nu le folosesc), zic numa' "dracu", "cacat", "rahat" si verbul acela care exprima actiunea de imperechere dintre femela si mascul (sau nu numai...), atat in romana, cat si in engleza. Ahh. Tre' sa ma dezvat. Macar partial.
Dejtele mele aluneca tot mai lin pe corzile / coardele chitarei, dada. De fapt, Wedding Nails chiar incepe sa suna ca lumea si aproape am ajuns la tempo-ul ei. Ba, Wilson e nebun, ba. Cum poate fi un om atat de genial?
Multa lume-mi zice ca n-arat a metalista. Da' cum adica, tre' sa arat cumva anume ca sa-mi placa o anumita muzica? Tre' sa am un tatuaj cu un craniu pe proeminenta aceea cu rolu' de a ma ajuta sa simt cand ceva pute sau nu si unu' cu o pentagrama pe posterior si un pierce in pleoapa ca sa am dreptu' sa ascult metale? Tre' sa atarne lanturi de mine si sa stiu sa marai ca Akerfeldt ca sa pot tine un Jackson in mana si sa si cant la el? ( Don't get me wrong, il iubesc pe Mikael. )
Speaking of piercings, guess who's piercing her ears. Aha. Eu. Abia astept, wuai. Tre' sa prin un moment. Si in plus tre' sa-mi cumpar cercei... Sper sa-mi pirsuiesc urechile pana in toamna. Daca n-am timp, facem. Facem, dom'le!
O sa sune asa de betiv din partea mea, da' mi-e asa pofta de o gura de bere. Mnu, nu beau, nu prea is genul de copil "I'm gonna do that just 'cause mom and dad said not to", plus ca rezistenta mea la alcool e sub zero absolut, eu de la 4 bomboane cu lichior deja ma inveselesc ca un copil in fata lu' Mosu' si de la a cincea bomboana cad pe jos ( de ce se zice asa? Pleonasmul e evident, doar n-ai cum sa cazi pe sus. ).
Ahh. Am mai zis ca ador anticariatele? Am fost recent si m-am intors acasa cu 17 carti. Si inca mai vreau sa cumpar. Am gasit ieri una faina in engleza, cu vreo 20 de pagini lipsa, dar cred c-o sa mi-o cumpar totusi. O sa deduc eu ce a fost pana acolo.
Inca ma macina rau intrebarea "Exista sau nu Dumnezeu?". Pana la proba contrarie voi continua sa cred, no, desi in niciun caz ca inainte.
Nu inteleg de ce zic "ioi" si "no", doar eu is moldoveanca ( si nu pur-sange, din cate am aflat relativ recent. Sufar. Eram asa de mandra. Si moldovenii nu-s prosti si nespalati ma! Ce dracu. Or fi taranii aia care au stat toata viata lor la curu vacii, da' unu' care a crescut in civilizatie nu e asa.)
Iara aberez. Oh, am mai zis ca ador sa rad ca proasta? E asa de fain sentimentu' ala de libertate absoluta cand razi de simplul fapt ca o sticla de Pepsi se rostogoleste de pe banca si nu-ti pese de nimic, da' nimiiiiiic. Ah. Genial.
Cre'ca inchei aici.

P.S. Niciun tantar, ma! Niciun tantar pana acum nu mi-a intrat bazaind vioi in urechile mele care urlau dupa liniste ca sa doarma! Nu-mi vine sa cred. Asta e un record. Desi, dupa cat a plouat (si dupa cat inca mai ploua), fac o profetie cu doua variante : ori se vor inmulti peste masura si va fi un miracol daca n-o sa ajung ca o stafida carunta pana in toamna, ori se vor ineca toti. Votez pentru a doua varianta. Muhahaha.

P.P.S. Da, stiu, multe greseli si-n postul asta, is prea lenesa sa le corectez. Mi-am amintit o intamplare mirobolanta de azi dimineata. Ma trezesc eu pe la 9 jumate (cred), stau in pat ca o leguma turtita, incerc sa adorm inapoi, evident ca nu pot. Mbuuuun. Ma dau eu jos din pat la 10 jumate, ma duc chiauna la mama, ma chinui sa vorbesc cu ea, gura mea refuza sa scoata ceva mai mult decat un mormait pe care nici eu nu l-am inteles, imi iau de mancare, imi revin, imi revine si debitu' obisnuit de vorbe, incep sa turui ca o moara hodorogita, ma trimite mama la cumparaturi, ma duc. Mbun. Ca de obicei, plec fara sacosa, doar ce-mi trebuie sacosa, n-am maini? N-am buzunare? Eu-s femeie practica. Bun, ma iau, ma car prin ploaie pana la magazin, iar un Bors Fermecat, Vrajit, Magic sau cum e (ce-i asa de magic la el, ti se toarna singur in gura? ), iau o legatura de leustean si una de pantrunjel (noroc ca stie tanti aia ce sa-mi dea, desi mi-ar putea face o poanta odata si sa-mi dea altceva, ca eu nu fac diferenta intre plantele astea. Rusine mie, stiu, da' asta e, atata timp cat stiu sa le tai si unde sa le pun in mancare, mi se pare ok. ), ma inapoiez acasa unde ma asteapta mama cu nerabdarea arzandu-i in vene ca sa termine borsu' ala atat de ne-magic, dar atat de gustos. Asa. Intre timp ma duc sa deschid calculatoru' care face un zgomot ciudat, isi aprinde si el somnoros toate luminitile alea care inca nu stiu ce rol au si... se inchide. Moare.
Ma reped urland la mama care nu prea le are in domeniu, da' cum tata nu era acasa, nu aveam la cine sa ma reped si urlu "AVEM UN RANIT PE FROOOONT, CHEMATI UN MEDIC!!!" la care mama se uita speriata la mine si ma intreaba ce rani ii ameninta viata ranitului iar eu ii spun tot urland "INIMA II CEDEAZA, SANGEREAZA, A FOST BATUT CRUNT!!!", in alte cuvinte ii impartasesc cu juma' de gura banuiala mea cum ca s-a ars sursa. Dupa tot acest taraboi ma duc si ma gandesc ca totusi nu o fi bagat bine in priza si incep sa umblu pe la toaaaate prizele, ca nu stiu care-i unitatea, fixandu-le bine de tot. PC-ul prinde viata dupa aceasta operatiune iar eu ma duc la mama si-i comunic victoria glorioasa, spunandu-i cum am resuscitat ranitul si l-am readus la viata, sub privirile ei mandre pironite in oala cu bors.

Răni

Lasă-mă să mor.
Lasă-mă să-mi sparg capul de oglinzi,
Lasă-mi să-mi întind sângele pe pereți
Și... să mor.
Toate oasele mă dor.
Scrâșnesc din dinți.
Hai să nu mai fim așa cuminți.

Tu chiar nu vezi?
Uite cum se rupe pânza asta
În mâinile mele, cu care mi-am desprins pielea de pe carne.
Acte de sadism nebun, nu?
Și cine le-a comis indirect
Prin mine?
Tu.
Uite cum se rupe pânza! Nu pot s-o cos la infinit...

Lasă-mă să mor.
O să treacă.
Am mai simțit furia asta
Și dezamăgirea asta seacă.
Toate mă dor.
Lasă-mă să mă tai în oglinzi
Ca să nu te mai văd în ele.
Lasă-mă să mă descarc
Doar ca să uit de această durere.
Lasă-mă să uit...
Nu va mai fi nimic cândva
Și-o să răsară alt Soare.

Ruine

Printre ruine-am fost şi noi.
Pe băncile rupte din parcul părăsit
- Mai ştii cât de mult ne-am iubit? -
Prin parcul ticsit de gunoi.

Printre ruine mai e cerul
- Unde ne-am lăsat noi eul? -
Printe ruine încă plouă.
Se rupe lumea pe din două...

Printre ruine ploaia curge greu, şiroi.
Nici pe mine nimic nu mă mai ţine.
Ai uitat de mine?
Ai uitat de noi?

Macabrul din oglindă

Se pleacă noaptea-n doliu greu
Pe codrii-ntunecaţi.
Luna se-aprinde, stele se sting...
Aştrii ce mor înjunghiaţi.
Pe cer, razele albe-s cuţite.
Pe lac, gheaţă.
În codrii, argint răsfirat
De reverie măreaţă,
De gând îngropat.
Se tânguiesc glasuri macabre în beznă.
Plânset morbid s-agaţă-n copaci.
Lacrimi ce cad ca picuri de gheaţă
Din ochi trişti, închişi şi opaci.
Lacul primeşte fremătând
Jertfa venită din nori întristaţi.
Luna răsare iar, dominând
Copaci de păcate spălaţi.
Apoi vine vântul şi cântă
Nocturne macabre.
Frănţi, arborii cad pe rând în lac -
Vaiete deşarte.
Cândva, sinistru glas tremura
Printre crengile goale-ndoliate.
Eterna noapte-acum s-a stins -
Păcate lacului cedate.

Normal

La negrul râu se-ascund în ape
Fecioare, mame, dureri, şoapte
Ce le-a scăpat cândva în apă
O ploaie demult moartă.


Mii de fluturi
I s-au aşezat
În păr.
Ea şi-a scuturat
Apele negre
În care a plouat
Cu praf
Albastru.
Aripile mici
S-au rupt rând pe rând
Cazând la picioarele ei
Ca petale.
Cerul i s-a aşternut la picioare.

Flori

Îmi tai respiraţia-n petale,
Mi le-a dat Noaptea,
Le arunc în spate ca o mireasă
Şi cad.

Mai ştii, m-am sărutat cu trandafirii.
Cui îi mai păsa de spini atunci ?
I-am stâns - buchet - în braţe.
Mi i-a dat Luna.

Şi mai ştii, am vorbit cu florile.
Stăteam pe câmp, iarba era gri, cerul mov şi soarele mort.
Florile erau doar umbre, ruine a ceea ce n-a fost vreodată şi s-a uitat.
Le-am păstrat. Mi le-a dat Moartea.

Alter Ego V. Ultimul ciob al oglindei sparte ce a fost cândva un Alter Ego complet

Știi, azi mă gândeam să nu mai scriu... Să renunț la penultima parte din mine, la penultima bătaie a inimii. Pur și simplu pentru că aud cuvintele prea muzical și, cu toate acestea, nu le pot reda pe pătrimi, optimi, doimi și pauze... Aș vrea să scriu un portativ al liniștii uneori. Aș vrea să-mi trec stiloul peste pagini cum îmi trec mâna peste coardele chitarei și să las în urma mea un ecou trist. Am vrut să dau formă sufletului meu, să-l pictez în cuvinte și semne de punctuație... Dar se pare că sufletul meu e pentru orbi. E făcut doar pentru a fi auzit, nu scris...
Am fost făcută pentru a mă scurge în sunete pe coardele vocale de metal ale unei bucăți de lemn. Am fost făcută pentru a arunca vântului pârți din sufletul meu... Am fost făcută pentru muzică, doar pentru muzică.
Am uitat cum e să scriu, am uitat banalitatea literelor, am uitat cum să fac negrul creionului să lase dâre șerpuitoare pe hârtia albă, am uitat să conturez un chip, am uitat să citesc...
Am rămas doar noi. Eu și muzica. Voi scrie cu note muzicale și voi desena cu muzică... Eterna mea liniște.

The only dance I knew was running...