Noapte de iarnă

Îți urez pentru ultima oară "Noapte bună!"
Sau cel puțin asta aș vrea să fac.
Însă, privind în sus pe cer la lună
Înghit cuvintele, greu, și tac.

Îmi mușc buzele tremurânde
Și nu vreau decât să nu-mi mai fie frică.
Îmi închid încet genele plăpânde
Rugându-mă să nu pățesc nimică.

Simt gustul amar al sângelui cald în gură
Și-l înghit cu sete de vampir
Deschid ochii și mi-i arunc spre lună
Ce-și varsă lumina pe cimitir.

Aș vrea și să nu-mi mai fie frig ;
E-atât de rece încât zăpada-mi pare caldă.
Căzută, în soapte surde gem și strig
Privind cum însangerez zăpada.

Dar ce rost are să mai plâng?
M-aplec încet și sărut omătul
Iar mâinile reci la piept mi le strâng
Așteptând să se rupă sărutul.

Și-ncet mă albesc precum neaua
Și-urez lumii "Noapte bună!".
Privesc cum încet mi-apune steaua
Și-adorm pe zăpada sângerandă...