Cerneală

Aș vrea să scriu.
Am cuvintele în minte și pe buze,
O foaie goală în față
Și... aștept.
Suferințe negre în fața unei pagini albe
Și picuri albaștri de cerneală pe lemnul biroului.
În minte aud tic-tac-ul
Unui ceas
Inexistent.
În mine simt
Tic-tac-ul
Altor ace de ceasornic...
Și liniștea lor.
Mă uit la călimară
Și la mâinile-mi ca de ceară.
Îmi pătez pielea albă cu cerneală
Când încerc să scriu
Și nu reușesc.
Fac doar pete de cerneală.
Atunci mă gândesc că n-are niciun rost
Să mai țin cerneala inutil în călimară.
O ridic, închinând un toast
Unui suflet nescris
Și o beau pe toată.

Mai târziu am plâns cu lacrimi de cerneală.