Macabrul din oglindă

Se pleacă noaptea-n doliu greu
Pe codrii-ntunecaţi.
Luna se-aprinde, stele se sting...
Aştrii ce mor înjunghiaţi.
Pe cer, razele albe-s cuţite.
Pe lac, gheaţă.
În codrii, argint răsfirat
De reverie măreaţă,
De gând îngropat.
Se tânguiesc glasuri macabre în beznă.
Plânset morbid s-agaţă-n copaci.
Lacrimi ce cad ca picuri de gheaţă
Din ochi trişti, închişi şi opaci.
Lacul primeşte fremătând
Jertfa venită din nori întristaţi.
Luna răsare iar, dominând
Copaci de păcate spălaţi.
Apoi vine vântul şi cântă
Nocturne macabre.
Frănţi, arborii cad pe rând în lac -
Vaiete deşarte.
Cândva, sinistru glas tremura
Printre crengile goale-ndoliate.
Eterna noapte-acum s-a stins -
Păcate lacului cedate.

Normal

La negrul râu se-ascund în ape
Fecioare, mame, dureri, şoapte
Ce le-a scăpat cândva în apă
O ploaie demult moartă.


Mii de fluturi
I s-au aşezat
În păr.
Ea şi-a scuturat
Apele negre
În care a plouat
Cu praf
Albastru.
Aripile mici
S-au rupt rând pe rând
Cazând la picioarele ei
Ca petale.
Cerul i s-a aşternut la picioare.

Flori

Îmi tai respiraţia-n petale,
Mi le-a dat Noaptea,
Le arunc în spate ca o mireasă
Şi cad.

Mai ştii, m-am sărutat cu trandafirii.
Cui îi mai păsa de spini atunci ?
I-am stâns - buchet - în braţe.
Mi i-a dat Luna.

Şi mai ştii, am vorbit cu florile.
Stăteam pe câmp, iarba era gri, cerul mov şi soarele mort.
Florile erau doar umbre, ruine a ceea ce n-a fost vreodată şi s-a uitat.
Le-am păstrat. Mi le-a dat Moartea.

Alter Ego V. Ultimul ciob al oglindei sparte ce a fost cândva un Alter Ego complet

Știi, azi mă gândeam să nu mai scriu... Să renunț la penultima parte din mine, la penultima bătaie a inimii. Pur și simplu pentru că aud cuvintele prea muzical și, cu toate acestea, nu le pot reda pe pătrimi, optimi, doimi și pauze... Aș vrea să scriu un portativ al liniștii uneori. Aș vrea să-mi trec stiloul peste pagini cum îmi trec mâna peste coardele chitarei și să las în urma mea un ecou trist. Am vrut să dau formă sufletului meu, să-l pictez în cuvinte și semne de punctuație... Dar se pare că sufletul meu e pentru orbi. E făcut doar pentru a fi auzit, nu scris...
Am fost făcută pentru a mă scurge în sunete pe coardele vocale de metal ale unei bucăți de lemn. Am fost făcută pentru a arunca vântului pârți din sufletul meu... Am fost făcută pentru muzică, doar pentru muzică.
Am uitat cum e să scriu, am uitat banalitatea literelor, am uitat cum să fac negrul creionului să lase dâre șerpuitoare pe hârtia albă, am uitat să conturez un chip, am uitat să citesc...
Am rămas doar noi. Eu și muzica. Voi scrie cu note muzicale și voi desena cu muzică... Eterna mea liniște.

The only dance I knew was running...

Corvus corax

Mi-ai mângâiat fiece cărare cu moarte în zborul tău
Negru...
Întunericul morbid din penele tale mi s-a prelins pe chip
Sângeriu...
Ecoului zborului tău îmi răsună în urechi precum amintirea unui țipăt
Oribil...
Croncănitul tău a fost sentința mea la moarte.
De pe apogeul vieții mele m-am aruncat în bezna aripilor tale
Și m-am lăsat purtată în zbor spre uitarea ta neagră.

Alter Ego IV

Mi-e somn. Atât de somn... Prea somn.
Mi se preling vise și coșmaruri pe sub gene.
Mă uit. Când mă trezesc, le uit.
Nu există și cred în ireal.
Tăcere...

A-ți plânge morții
E la fel de folositor
Ca a te șterge cu un prosop ud
După baie.
Ce le pasă lor? Ce ii doare?
Ce mai simt ei?
Doar vise, eterne vise...

Mi s-a rupt sufletul în două.
O jumătate e cu mine.
Una e în alt univers.
M-am replăsmuit în altă lume și totuși...
Mi-am luat amintirile acolo. În rest nu mai știu nimic.
Doar îmi amintesc lucruri pe care nu le-am făcut.
Eu, dar nu eu...

Post de umplutura

Mila e cel mai dezgustator sentiment. N-am nevoie de compatimire, nici altii n-au nevoie de compatimire, de mila, de dracu' mai stie ce.
Ce rost are? De ce sa mi se rupa sufletul in doua pentru suferinta altuia? Il ajut cu ceva? Se simte cu ceva mai bine? Nu.